Nu am nervii slabi, dar ce-i prea mult e prea mult!

Tren, a doua zi de Crăciun. Mă întorceam de la munte cu cinci prieteni. Trenul fusese aproape plin majoritatea drumului, iar spre seară se mai golise. Ațipisem, când încep să aud lovituri și țipete din senin. Deschid ochii și observ că urcase un tătic cu feciorul lui. Băiatul, simpatic foc! Atunci când tăcea! Se așezaseră în spatele meu și cel mic vorbea tare și când nu vorbea, țipa sau lovea cu picioarele în scaunul meu. Nu am zis nimic. E copil, mi-am spus.

Nu mă înț417206_433173626720978_893999521_n (1)elegeți greșit, nu am nervii slabi. Mama mea e educatoare și am mers de câteva ori la grădiniță cu ea. Verișorul meu are aproape 4 ani. Știu că unii copii sunt neastâmpărați, dar ceea ce mă uimea era faptul că tatăl nu îi atrăgea atenția absolut deloc. Eu și prietenii mei rezistam eroic, până când unul dintre noi nu a mai putut și i-a spus tăticului: „Scuză-mă, știu că e copil, dar în atâtea ore nu te-am auzit să îi atragi măcar o dată atenția”. Replica tăticului aproape ne-a lăsat pe noi fără replică. S-a plâns că și pe el îl deranjează că prietenul nostru, care devenise vocea poporului sau, mai bine zis, a vagonului, rulează pagini de internet pe telefon. Exact! Articolele pe care le citeam noi pe telefoane păreau a fi, într-adevăr, deranjante. Mai să ne bufnească râsul. La trei rânduri mai în spate, o doamnă care îi dăduse dreptate amicului meu capitulase resemnată: „Nu ai cu cine!”.

 

CONTINUAREA O GĂSIȚI AICI !

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s