Când serile ploioase sunt o binecuvântare…

Erau zile când cerul îmi ploua lacrimi, acum sunt seri când ploaia îmi scaldă chipul cu zâmbete.

În casa copilărie mele, în care priveam demult ploaia pe fereastră, acum mă plouă cu amintiri. Fereastra e aceeași, grădina miroase a toamnă, ceaiul mamei are același gust, iar stropii încă îmi bat în geam. Copila din mine tresaltă de bucurie.

Mă ghemuiesc în fotoliu și îmi trag pătura peste genunchi. Biblioteca este un curcubeu de culoare, curcubeu veșnic prezent în serile ploioase. Ploaia dizolvă culorile și îmi conturează imaginația.

Îmi îngrop fața între filele unei cărți vechi. M-aș îmbăta cu mirosul acela la nesfârșit…

tea